S-au întâlnit odata niste pescri care au înfiintat o asociatie, pentru ca lacurile si apele din prejurimi erau pline de pesti. Saptamâna de saptamâna, luna de luna, an de an acesti pescari se întâlneau regulat la sedinte. Ei vorbeau despre chemarea lor de pescari, despre apele piscicole bogate si despre diferite metode de pescuit.

   An de an ei defineu tot mai exact termenul „a pescuii“, îsi aparau reputatia de pescari si au remarcat ca pescuitul trebuie sa fie si sa ramâna îndeletnicirea de baza a pescarului.
   Neâncetat ei cautau metode mai noi si mai bune si încercau sa defineasca mai clar termenul de „pescar“.Ei foloseau motouri ca: “Industria piscicola traieste din pescuit precum focul depinde de flacara”, sau “pesuitul este datoria fiecarui pescar”. Ba mai mult ei au organizat si alte întâlniri sub genericul „anul pescuitului“. Au organizat
conferinte nationale si internationale în care se discuta despre pescuit. Deasemenea schimbau informatii cu referire la echipamentul modern al pescarului si despre cele mai bune momeli.
   Pescarii au construit si immobile cu scopul echiparii noii generatii pentru meseria de pescar. Însa, un singur lucru ei au uitat sa faca: sa pescuiasca. Pe lânga întâlnirile lor regulate pescarii au infiintat si un comitet a caror sarcina principala era, sa trimeata pescari în alte zone neexplorate. Acest comitet mai avea datoria sa motiveze pescarii la credinciosie fata de meseria de pescar. Ce care faceau parte din comitet erau oameni devotati pescuitului si care stiau sa motiveze pe altii la pescuit. Acest comitet a angajat personal auxiliar pentru diferitele conferinte care trebuiau tinute. Dar din pacate nici comitetul, nici personalul angajat nu faceau un lucru: sa pescuiasca!
   Institute moderne si imense au fost construite cu scopul echiparii pescarilor pentru pescuit. În programa scolara au fost introduce si materii noi ca: “Necesitatile pestilor”, sau “studiu academic despre hrana pestilor”. 
În acest institut predau cei mai renumiti doctori în “pescologie”, care din pacate nici ei, nici colegii lor nu pescuiau; ci doar predau teoria pescuitului. Multi studenti au trecut prin bancile acestui institut si l-a sfârsit au dobândit dupa mult efort licienta academica de “pescar”. Asfel o serie de pescari bine echipati au fost trimisi
în zone îndepartate si neexplorate, la pescuit.
   În scurt timp s-a simtit nevoia înfiintarii de edituri, pentru a putea pune la dispozitie manualele necesare. Masinile de tiparit functionau zi si noapte pentru a produce materialul atât de necesar teoriei pescuitului. Ba chiar, s-a înfiintat si agentie pentru a disponibiliza vorbitori deosebiti. Ca urmare acestor actiuni multi au simtit chemarea pentru pescuit si s-au înscris. Acestia sau pus la dispozitie si au fost trimisi la pescuit. Dar asa ca si ceilalti pescari ei n-au apucat sa faca ce ar trebui facut: sa pescuiasca pentru ca erau preocupati cu diverse activitati.
   Construiau sisteme de pompare pentru a alimenta pestii cu apa, conduceau tractoare pentru a întretine si construii canale noi. Unii chiar parcurgeau distante mari pentru a studia evolutia icrelor. Altii socoteau ca un aport mare pe care ei l-ar putea aduce, era, sa produca echipament de pescuit. Iar altii încercau sa întretina o relatie buna cu pestii, pentru ca pestii sa poata face diferenta dintre un peste bun si unul rau.
   Dupa o seara deosebita cu tema „necesitatea pescuitului“ un tânar a parasit sala de conferinte, profund miscat, si s-a dus la pescuit. În urmatoarea dimineata el a marturisit cum a prins doi pesti mari. Pt acest rezultat remarcabil a fost distins cu un premiu deosebit si a fost invitat sa vorbeasca despre experinta sa într-o conferinta mare. Fiindca multi doreau sa-l asculte tânarul a decis sa renunte la pescuit pentru a avea timp sufficient de as-i împaratsii altora experintele în domeniul pescuitului.
   Pe deasupra, el a fost ales în comitetul lor ca membru de onoare, din pricina experintei bogate în acest domeniu. Multi pescari au adus jertfe si sacrificii deosebite pentru ca iubeau aceasta meserie. Altii acceptau sa traiasca aproape de ape si sa fie expusi mirosului de peste mort. Sufereau din pricina celora care îsi bateau joc de ei petnru ca erau pescari, dar de fapt nu pescuiau. Se îngrijorau pentru acei care nesocoteau întâlnirile saptamânale. Ei de fapt socoteau ca erau ucenicii aceluia care a zis: „Urmati-ma si va voi face pescari de oameni“.
   Ne putem închipuii, cât de profund loviti erau, când cineva a îndraznit sa spuna ca unul care
n-a prins nici un peste în viata sa, de fapt nici nu este un adevarat pescar. Totusi, în adâncul
inimii lor le dadeau dreptate. Este oare un om un pescar care n-a pescuit niciodata?
                                                                                                                           John M. Dreschne

Click pt: Download Document